Mi-au spus să o duc pe fiica mea de șase ani, care doarme, la un motel mai ieftin, pentru că, se pare, nu arătam că aparțin hotelului pe care îl dețineam.

Mâinile ei erau strâns împreunate.

„Ești…” Ezită. „Ești Clara Vance?”

Aproape că am zâmbit.

„Nu știu câți sunt.”

„Proprietarul.”

„Unul dintre ele, tehnic vorbind. Vance Hospitality deține această proprietate. Eu am fondat grupul.”

Ea se holba fix.

Apoi s-a întors spre ușă, părând gata să se grăbească la parter și să-i avertizeze pe toți.

„Te rog, nu.”

Ea s-a uitat înapoi.

„Ce nu?”

„Nu le spune.”

Sprâncenele ei s-au ridicat.

„Nu vreau ca nimeni să-și schimbe comportamentul pentru că știe brusc că sunt sus.”

Lupita s-a gândit la asta.

Apoi dădu din cap încet.

“Am înțeles.”

“Tu?”

“Da.”

A aruncat o privire spre dormitorul lui Lily.