Am rămas nemișcat.
A verificat din nou ecranul, ca și cum ar fi sperat că informațiile se vor schimba.
„Rezervare executivă. Confirmată acum două săptămâni.”
O tăcere stânjenitoare s-a așternut peste recepție.
Lupita a închis ochii pentru o clipă.
Karl și-a întins brațele.
Patrick se îndreptă.
Deodată, vocea i s-a înmuiat.
„Doamnă Vance, îmi cer scuze. Se pare că a existat un sistem…”
“Nu.”
Am vorbit încet.
S-a oprit.
„Nu dați vina pe sistem.”
Gura i s-a deschis.
Am așezat-o pe Lily pe umărul meu.
„Nu ai verificat ecranul corect.”
„Am crezut…”
„M-ai crezut înainte să verifici.”
Asta l-a redus la tăcere.
Patrick s-a uitat spre jacheta mea.
Rucsacul meu.
Florile.
Am văzut în clipa în care a înțeles ce vreau să spun.
Dar el tot nu știa cine sunt.
Nu încă.
El a forțat un zâmbet.
„Suita dumneavoastră este disponibilă. Vă pot face check-in-ul imediat.”
Karl s-a întors spre un alt computer, fascinat brusc de ecranul acestuia.
L-am înfruntat.
„Ți s-a părut amuzantă cererea mea?”
Expresia i s-a înăsprit.
„Nu, doamnă.”
„Ai râs.”
„Nu râdeam de tine.”
„De ce râdeai?”
Nu a putut răspunde.
Lupita și-a coborât privirea.
Patrick și-a dres glasul.
„Voi pregăti cheia.”
Aș fi putut încheia lucrurile acolo.
Aș fi putut să-mi arăt actul de identitate, să-i văd pe ambii bărbați cum intră în panică, să-l chem pe directorul general și să transform holul într-o sală de judecată.
Dar Lily s-a mișcat.
Când și-a deschis ochii, părea confuză.
„Mami?”
„Da, draga mea.”
„Am ajuns?”
Comments