Aproape că am zâmbit la vederea ironiei.
Corect.
Asta a fost promisiunea pe care i-o făcusem lui Lily.
„Ce s-a întâmplat cu plângerile?”
„Majoritatea au fost rezolvate.”
„Au fost plătiți.”
S-a uitat la mine.
„N-aș folosi termenul ăsta.”
“Aş.”
I-am împins discuri tipărite pe birou.
„Voucher. Puncte. Vin. Upgrade. E-mail de scuze. Caz închis.”
Și-a coborât privirea.
„Știi ce nu se află în acele dosare?”
El a rămas tăcut.
„O singură întrebare în care se întreba de ce se repetă același tip de plângere.”
M-am lăsat pe spate.
“De ce?”
El a răspuns încet.
„Pentru că rezolvarea unei reclamații este mai rapidă decât corectarea unei culturi.”
Cel puțin, în sfârșit, a recunoscut problema.
M-am gândit la Daniel.
Versiunea în care cealaltă persoană nu este un personaj negativ din desene animate.
Robert nu era rău.
Nici Patrick nu a fost.
Nici Karl.
Comments