Mi-au spus să o duc pe fiica mea de șase ani, care doarme, la un motel mai ieftin, pentru că, se pare, nu arătam că aparțin hotelului pe care îl dețineam.

Am așteptat.

În cele din urmă, ea a vorbit.

„Unii oaspeți sunt ajutați mai repede decât alții.”

„Pe baza a ce?”

“Ştii.”

Am făcut-o.

Dar aveam nevoie să-mi descrie ce fusese martoră.

„Haine”, a spus ea. „Card de credit. Accent. Bagaj. Uneori, piele.”

Vocea i s-a înmuiat la ultimul cuvânt.

Mi s-a încleștat maxilarul.

„Ai raportat-o?”

“Dată.”

“La care?”

„Supervizorul meu.”

“Şi?”

„I-a spus domnului Haines.”

“Ce s-a întâmplat?”