„Toată?”
„Am revizuit nota incidentului.”
„Nu profilul de rezervare.”
Ochii i s-au îngustat.
“Nu.”
“De ce nu?”
„Pentru că problema fusese deja corectată.”
Acolo era.
Convingerea care stă la baza a tot.
Camera fusese localizată.
Prin urmare, nu se întâmplase nimic grav.
Un oaspete umilit.
Un copil speriat.
O menajeră criticată pentru că a ajutat.
Dar cartela cheie a funcționat, așa că problema se presupunea că fusese rezolvată.
Am băgat mâna în buzunar.
Patrick privea.
La fel și Karl.
Mi-am pus actul de identitate pe tejgheaua de marmură.
Robert a privit în jos.
Privirea lui a plimbat cartea de vizită.
CLARA VANCE
FONDATOR ȘI DIRECTOR EXECUTIV
GRUPUL OSPITALIER VANCE
Fața i-a pălit atât de repede încât aproape că mi-a fost milă de el.
Aproape.
Patrick se aplecă în față.
Karl a înlemnit.
Nimeni nu a vorbit.
Un telefon a sunat în spatele recepției.
A rămas fără răspuns.
Robert s-a uitat de la insignă la fața mea.
Apoi înapoi în jos.
„Clara?”
“Da.”
A deschis gura.
Apoi a închis-o.
Patrick a șoptit: „O, Doamne!”
M-am întors spre el.
„Mi-ai găsit rezervarea aseară.”
Fața lui devenise gri.
„Da, doamnă.”
„Mi-ai văzut numele.”
“Da.”
„Dar chiar și după aceea, nu ți-a trecut niciodată prin minte să te întrebi dacă aș putea avea legături cu compania.”
„Eu… eu n-am…”
„Nu. Nu ai făcut-o.”
Comments