Mi-a părut de 74 ani, m-a invitat la cenar și mi-a oferit o băutură. Accepte, pero a the morning next me disperté sintiéndome terriblemente mal and fui al hospital. Când el médico vio los resultados de mis analiza de sangre, exprimarea a schimbat de repente. M-am întrebat: «Has sospechado ultimamente, that coulds be embarazada?». Răspuns: „Nu! ¿Por qué îmi întrebare eso?». Se quedó en silencio și apoi susurró: «Hay una hormona en tu sangre, care de obicei analizăm în timpul sarcinii. Pero hay algo en tus rezultate, că nu are sens…». De repente recordé la cena de la noapte anterior și mis manos începeon a temblar…

Recordé las manos temblorosas de mi padre. Sus ojos tristes. Y aquella ultima advertencia.

De repente sentí un miedo terrible.

Salí del despacho del médico cu instrucțiuni de repetiție a analizei sângelui și a programării probelor suplimentare.

Pero nu podía dejar de pensar în mi padre.

L-am sunat.

Fără contestație.

M-am sunat din nou.

Nada.

În cele din urmă, conduc direct până la casa.

Su coche era estacionado la intrare.

La puerta principal era sin llave.

-Papa?

Tăcere.

La mesa de la bucătărie încă era acoperită cu platourile noastre.

Los dos vasos seguían împreună cu la jarra vacía.

Atunci a observat algo que me revoluó el estómago.

Mi padre avea pus la noi fotografia într-un mic cadru împreună cu imaginea mamei mele.

Debajo había una nota escrita a mano.

„Pase lo que pase, no permitas que Sarah trebuie să facă față singur”.