Ajungerea la vârsta de 80 de ani reprezintă mai mult decât un simplu număr pe o felicitare de ziua de naștere. Această etapă a vieții nu doar că aduce cunoștințe acumulate, ci și declanșează o schimbare fundamentală în modul în care percepem relațiile noastre și locul nostru în lume. Cei mai mulți dintre oameni, în această perioadă, nu se limitează doar la a număra anii trăiți; ei se uită atât în trecut, cât și în viitor, încercând să evalueze dacă acei ani au fost și continuă să fie împlinitori. Aceasta este o perioadă în care “cantitatea” vieții cedează adesea locul “calității” experienței zilnice.
Un aspect remarcabil al acestei etape în viață este că procesul de îmbătrânire poate varia considerabil de la o persoană la alta. Observăm acest lucru peste tot: Unii indivizi pot fi considerați încă “tineri” la 85 de ani, fiind în formă fizică, călătorind și fiind centrul atenției
în comunitățile lor. Pe de altă parte, există și persoane care, din cauza sănătății fizice precare, pierderii partenerilor sau altor motive de mediu, devin mai introvertite. Consensul științific este aproape unanim în a afirma că nu există un “leac miraculos” sau un gen magic care să explice toate aceste diferențe.
Cea mai importantă influență care ne ghidează prin această decadă este simțul scopului. Scopul în viață ne vine cu ușurință, aproape fără efort, pe parcursul majorității vieții noastre adulte. Suntem ceea ce suntem datorită a ceea ce ne este așteptat să fim; devenim manageri, părinți, susținători. Ce se întâmplă când aceste aspecte nu mai există? Ce se întâmplă după ce structura carierei noastre dispar? Fără un scop, totul devine ambiguu, deoarece nu există nimic pentru care să ne trezim dimineața.
Studiile științifice în acest domeniu sunt solide. O cercetare longitudinală majoră publicată în Psychological Science a descoperit că persoanele cu
un puternic simț al scopului tind să trăiască mai mult. Partea cea mai fascinantă a acestui studiu a fost că efectul a rămas valabil indiferent de alte variabile, cum ar fi dacă o persoană era pensionată sau starea sa emoțională. Cu alte cuvinte, având un motiv pentru a te trezi nu doar că îi făcea să se simtă “fericiți”, dar avea și un impact fizic asupra duratei de viață.
Scopul nu trebuie să fie legat de ceva grandios sau de ceva care va schimba întreaga lume în sensul convențional al cuvântului. Acest lucru nu implică faptul că cineva trebuie să inițieze o afacere sau chiar să scrie o carte la 82 de ani (unele persoane fac asta). În schimb, scopul ar putea fi legat de un hobby, cum ar fi grădinăritul, plimbarea zilnică sau a face bine pentru alții, cum ar fi munca voluntară sau ajutorul oferit nepoților. Cel mai
important, este vorba despre a avea un scop.
Această idee este fundația filosofiei cunoscute sub numele de Ikigai, care înseamnă “motivul pentru a fi” în japoneză. Persoanele care adoptă acest stil de viață sunt bine cunoscute în locuri precum Okinawa, unde longevitatea este bine documentată. Este într-adevăr o filosofie, dar studiile clinice au arătat că cei care se identifică drept adepți ai ikigai tind să doarmă mai bine și să experimenteze mai puține complicații medicale. Atunci când creierul percepe un scop, corpul răspunde adesea pozitiv.
În timp ce scopul intern servește ca motor, socializarea acționează ca un combustibil. Există o idee conform căreia ar trebui să avem mai puțină interacțiune socială pe măsură ce îmbătrânim, deoarece devenim “mai blânzi”. Realitatea este, de fapt, opusul. Oamenii sunt ființe sociale, iar vârsta nu alterează acest fapt.
În plus, există mai multe moduri în care efectele negative ale lipsei socializării se pot manifesta.
În primul rând, problema singurătății în societate a fost identificată de specialiștii în sănătate, inclusiv de Surgeon General din Statele Unite, ca fiind o problemă serioasă de sănătate. Singurătatea în rândul populației vârstnice nu poate fi atribuită doar sentimentelor de tristețe și depresie. Mai degrabă, singurătatea cronică este asociată cu niveluri crescute de cortizol, un hormon adesea eliberat în momentele de stres. De asemenea, aceasta afectează negativ eficiența sistemului imunitar. Deși singurătatea nu poate fi considerată o cauză directă a bolilor, precum virusurile, ea funcționează ca un factor de risc suplimentar pentru diverse probleme de sănătate.
Când ajungi la vârsta de 80 de ani, este foarte probabil ca rețeaua ta socială să se reducă din cauza pierderii prietenilor și colegilor. Prin urmare, importanța formării și menținerii relațiilor de calitate devine mai pronunțată. Fie că este vorba de a juca cărți în fiecare săptămână, de a vorbi la telefon cu un
frate sau de a schimba politețuri cu vecinii, “micro-relațiile” ajută la menținerea clarității cognitive și a rezilienței emoționale.
Un alt factor important este mobilitatea fizică. De fapt, nu se poate nega că mușchii devin treptat mai slabi și că oamenii devin mai puțin coordonați, un proces legat de vârstă numit sarcopenie. Cu toate acestea, numeroase studii indică faptul că această declin nu este predeterminat sau ireversibil, ci depinde de conceptul “folosește-l sau pierde-l”.
Chiar și o activitate precum mersul pe jos, disponibilă multor seniori, este probabil să fie mai eficientă în păstrarea masei musculare comparativ cu inactivitatea fizică. Acest lucru nu implică faptul că un octogenar trebuie să fie la fel de activ fizic ca cineva în vârstă de douăzeci de ani sau să încerce să concureze în materie de performanțe atletice. Punctul este de a atinge o formă de fitness funcțională — ceea ce înseamnă că nivelul de performanță fizică
trebuie să fie suficient pentru a se putea mișca liber, a efectua activități de bază în mod independent, a merge la cumpărături, a şedea și a se ridica fără ajutor sau a juca jocuri cu ceilalți membri ai familiei.
Mobilitatea afectată duce adesea la izolarea socială, subliniind din nou problema. Prin urmare, capacitatea de a te deplasa devine la fel de importantă în menținerea sănătății fizice și a interacțiunilor sociale.
O resto si pe aver rig
Comments