„Nu ți-a spus nimic, nu-i așa?”
Acele cuvinte îmi răsunau încontinuu în cap.
M-am uitat la Arnold, așteptând să-mi explice.
„Spune-mi unde este soțul meu.”
Arnold și-a șters ochii.
„Este în aripa de pediatrie.”
“De ce?”
A ezitat.
„Sarah, cred că ar trebui să auzi asta de la el.”
„Arnold, sunt soția lui. Merit să știu ce se întâmplă.”
S-a uitat în jos la punga cu prânz din mâna mea.
„Ai venit aici să-l surprinzi?”
Am dat din cap.
„I-am adus prânzul preferat.”
Arnold a zâmbit trist.
„I-ar plăcea foarte mult.” or „I-ar plăcea foarte mult.”
„Atunci de ce plângi?”
A respirat adânc.
„Pentru că Ben încearcă să facă ceva pentru familia ta de luni de zile. Și nu cred că știi cât de mult a cărat.”
Inima a început să-mi bată cu putere.
„Ce a cărat?”
Arnold s-a uitat spre hol.
“Vino cu mine.”
Camera pe care nu ar fi trebuit să o găsesc niciodată.
L-am urmărit prin spital.
Am trecut pe lângă asistente medicale, medici și familii care așteptau afară, în afara camerelor.
Totul părea normal.
Comments