Dar inconfundabil.
Sfatul familiar al lui Daniel mi-a răsunat în minte.
Spune-mi versiunea în care cealaltă persoană nu este un personaj negativ din desene animate.
L-am studiat pe Robert preț de o clipă.
„Voi analiza totul înainte de a lua decizii.”
El a dat din cap.
“Desigur.”
„Nimeni nu are voie să se răzbune pe Lupita.”
Expresia i s-a înăsprit.
“Desigur că nu.”
„Și nimeni nu discută despre vizita mea cu ea înainte să vorbesc eu cu ea.”
“Da.”
M-am întors să plec.
Apoi a vorbit Karl.
„Doamnă Vance.”
M-am oprit.
Părea îngrozit.
“Îmi pare rău.”
Am așteptat.
S-a forțat să meargă mai departe.
„Ceea ce am spus a fost greșit.”
“Da.”
„Am crezut…” Se zbătu el. „Am crezut că încercai să-l presezi pe Patrick să-ți dea o cameră pe care nu o rezervasei.”
“De ce?”
S-a uitat la mine.
Apoi la jacheta mea.
Asta a fost suficient.
“Nu știu.”
„Știi.” or „Știi.”
Maxilarul i s-a încleștat.
„Am făcut o presupunere.”
“Da.”
„N-ar fi trebuit.” or „N-ar fi trebuit.”
“Nu.”
A înghițit în sec.
„Îmi pare rău că Lily a auzit.”
M-am uitat din nou la el.
Nu i-am spus niciodată lui Karl cum o cheamă pe fiica mea.
Trebuie să-l fi văzut în rezervație.
Sau am auzit-o de la Patrick.
Totuși, se gândise la fiica mea.
Asta a contat.
Nu suficient pentru a-i șterge acțiunile.
Dar suficient cât să-mi amintească că era om.
„Mulțumesc că ai spus asta.”
M-am îndreptat spre lifturi.
Înainte să ajungă la ei, Lupita a apărut din coridorul de serviciu cu lenjerie de pat curată.
Ea a inspectat holul.
Expresiile.
Apoi eu.
În sfârșit, Robert.
Chipul lui îi spunea totul.
Umerii i s-au lăsat.
Nu cu ușurare.
Cu frică.
Asta m-a surprins.
Și Robert a observat.
— Lupita, a spus el.
Ea s-a oprit.
Am pășit printre ei.
„Veniam doar să te găsesc.”
M-a studiat cu prudență.
„Am probleme?” or „Sunt în bucluc?”
Imediatul întrebării ei mi-a strâns stomacul.
Comments