Am fost îngrijitoare în casă pentru un bătrân morocănos timp de 10 ani… Continuarea poveștii în primul comentariu de sub imagine

…o cutie veche din lemn, prăfuită, legată cu o sfoară groasă, de parcă fusese ascunsă acolo de ani buni.

Am rămas nemișcată în pragul camerei. Totul era la fel cum îl lăsasem: mirosul de medicamente, perdelele trase pe jumătate, liniștea apăsătoare. Doar că acum, fără el în pat, locul părea gol și rece.

 

— Deschide-o, mi-a zis Andrei, fiul cel mare, cu vocea tremurândă.

 

Nu știu de ce m-am uitat la el cu suspiciune. Cu doar câteva zile în urmă mă dăduse afară ca pe un nimeni. Nici „mulțumesc”, nici banii pe care îi muncisem. Doar ușa trântită și atât.

 

— De ce eu? am întrebat încet.

 

— Pentru că… cred că e pentru tine.

 

Cuvintele lui m-au lovit ca un pumn în piept.

 

M-am apropiat încet de pat. Am îngenuncheat și am tras cutia spre mine. Era grea. Am desfăcut sfoara cu degete tremurânde și am ridicat capacul.

 

Înăuntru… erau plicuri.

Zeci de plicuri.

Toate aveau numele meu scris pe ele, cu scrisul lui tremurat, pe care îl știam atât de bine.